Direct e-mailing

Direct e-mailing – poate fi definit drept o comunicaţie adresată personal, realizată prin intermediul serviciului de poşta electronică. Prin intermediul acestuia, un magazin online poate comunica în mod direct cu potenţialii clienţi. Această modalitate de promovare se poate realiza direct de către beneficiarul promovării, adresele de e-mail către care se trimite comunicarea fiind cele ale utilizatorilor care s-au înscris singuri în baza de date a magazinului online. Dacă se doreşte ca oferta să să fie cunoscută şi de alte persoane decât cele înscrise în baza personală de date, se poate apela la firme specializate în direct e-mailing, care posedă baze de date mult mai vaste însă această modalitate implică anumite costuri. Direct e-mail este considerat de către utilizatorii săi ca fiind o sursă importantă de informaţii referitoare la produsele şi serviciile magazinelor online. Conform unui studiu realizat de ActivMedia pe un eşantion de 2500 de cumpăratori online, 43% dintre aceştia consideră poşta electronică ca fiind un factor ”important” din punct de vedere al modului în care cumpără aceştia.

Structura unui mesaj specific "e-mailing"-ului include:

-          subiectul (subject-ul) : este echivalentul unei bătai la usă: “vezi mesajul, daca te interesează continui, citeşti mesajul, dacă nu te interesează treci peste el sau il ştergi direct”; cu cât forţa de “acroşaj” a mesajului este mai puternică, cu atât şansele ca mesajul să fie citit cresc;

-          mesajul: conţinutul “scrisorii” transmise consumatorului potenţial; mesajul trebuie să fie destul de scurt, destul de concentrat şi să conţină  argumentele esenţiale care l-ar convinge pe clientul potenţial cel puţin să ceară informaţii despre produs, serviciu, marcă etc;

relaţiile (link-urile): sunt prezente în cadrul mesajului pentru a permite 

-          cititorului interesat să obţină informaţii suplimentare despre oferta primită prin e-mail.

Internetul în România. Evoluţie şi statistici - partea 1

În România, Internetul a apărut în anul 1993, luna februarie, moment la care fost înregistrat domeniul .ro. La numai câteva luni mai târziu, în iunie 1993, devine funcţională infrastructura de comunicaţii a Universităţii Politehnice din Bucureşti, numită RoEduNet. Acelaşi an reprezintă momentul de debut al primului operator comercial Internet, sub numele de SC EUNET SRL.

În anul 1995, în cadrul Strategiei de aderare la Uniunea Europeană, au fost trasate princiaplele priorităţi pentru dezvoltarea Societăţii informaţionale a ţării noastre. În anul 1998, se atinsese cifra de 20.000 de utilizatori aparţinând domeniului .ro. Evoluţia numărului domeniilor înregistrate în România a crescut vertiginos de la un an la altul. Astfel, numai în anul 2007, s-au înregistrat aproximativ 80,000 de domenii .ro, ajungându-se la un total de peste 250.000 de domenii înregistrate. Numărul total de domenii înregistrate în anul 2007 a fost, comparativ cu anul 2006, cu 35% mai mare. Pentru anul 2008, se estimează o creştere în acelaşi ritm alert, de aproximativ 35-40% faţă de anul precedent.

O evoluţie similară celei pe care a înregistrat-o numărul de domenii înregistrate o are şi numărul de utilizatori ai Internetului. Un raport realizat de PricewaterhouseCoopers relevă faptul că numărul de utilizatori de Internet în România, începând cu anul 2001, a crescut cu aproximativ 1 milion de utilizatori pe an. Astfel, dacă în anul 2001 existau aproximativ 1 milion de utilizatori de Internet, la sfârşitul anului 2007 erau circa 7 milioane de utilizatori.

---

Domeniile comerţului electronic

Ritmul alert de creştere a numărului de utilizatori de Internet coroborat cu creşterea numărului şi valorii tranzacţiilor efectuate on-line a generat o dezvoltare a afacerilor electronice (e-business) în diverse domenii şi împărţită pe mai multe categorii, cele mai importante fiind:

• e-commerce – comerţ electronic prin intermediul magazinelor online (www.amazon.com,  ww.dell.com, www.wallmart.com, www.emag.ro, www.dol.ro). Soluţii de plată on-line (www.paypall.com, www.epayment.ro)

• e-auctions - licitaţii on-line (www.ebay.com, www.okazii.ro)

• e-banking - tranzacţii bancare online (conturi, transferuri de bani, cecuri, plăţti, consultanţă)

•e-learning - învăţământ online (www.brainbench.com, www.online-learning.com, www.cursurionline.ro)

• e-directories - cataloage virtuale (www.yahoo.com, www.dmoz.org, www.paginiaurii.ro)

• e-brokering - vânzarea şi cumpărarea de acţiuni on-line

• e-leasing - leasing on-line (www.leasing.ro)

• e-gambling - jocuri de noroc on-line (www.gamebookers.com, www.partypoker.com)

• e-working - firme virtuale

• e-mailing - poştă electronică

• e-marketing - promovarea on-line a produselor şi/sau serviciilor

Diferenţe între comerţul electronic şi comerţul tradiţional - partea 3

Totuşi, atât comerţul electronic, cât şi cel tradiţional presupun parcurgerea aceloraşi etape generale: atragerea cumpărătorilor, derularea comenzii (selectarea produselor transmiterea comenzii),  efectuarea plăţii, livrarea bunurilor sau serviciilor şi serviciile post-vânzare. Tabelul de mai jos prezintă succint câteva elemente care aparţin fiecăreia dintre etapele menţionate. Din acest tabel se pot desprinde atât asemănări, cât şi deosebiri între cele două tipuri de comerţ: comerţul tradiţional şi comerţul electronic.

Tabel 1: Etapele comerţului tradiţional şi ale comerţului electronic

Etapă	Comerţ tradiţional	Comerţ electronic
Atragerea cumpărătorilor	Bannere, flyere, televiziune etc.	Bannere, flyere, televiziune, bannere web, mesaje email,
Derularea comenzii	Interacţionarea fizică şi directă între vânzător şi cumpărător pentru a da comanda, crearea unui coş fizic de cumpărături, posibilitatea adăugării şi eliminării fizice unor produse din coş	Mecanisme virtuale pentru crearea comenzii, transmiterea virtuală a comenzii către comerciant, modificarea ordinului de cumpărare pe cale electronică şi constituirea unui coş de cumpărături virtual
Efectuarea plăţii	Plată cu numerar, ordine de plată, cărţi de credit, cecuri	Plată utilizând mijloace electronice şi bani virtuali
Livrarea bunurilor sau serviciilor	Livrarea în formă fizică bunurilor, care pot fi atât fizice (cărţi, produse electronice), cât şi digitale (software pe suport CD)	Livrarea electronică a bunurilor sau serviciilor (cărţi electronice, bilete de avion electronice, software, servicii de consultanţă)
Serviciile post-vânzare	Servicii post-vânzare off-line	Servicii post-vânzare off-line sau on-line, în funcţie de natura bunului sau serviciului achiziţionat în prealabil: fizic sau electronic

Sursă: exemplificare adaptată etapelor oferite de Roşca, Ion Gh., Comerţul electronic. Concepte, tehnologii şi aplicaţii, Editura Economică, Bucureşti 2004, pg. 42-43

După cum sugerează şi tabelul de mai sus, anumite elemente care aparţin comerţului tradiţional se regăsesc şi în comerţul electronic, iar anumite elemente care aparţin prin excelenţă domeniului virtual se pot regăsi secvenţial în cadrul comerţului tradiţional. Aşadar, se poate vorbi despre un comerţ tradiţional, pur fizic, despre un comerţ mixt (lansarea comenzii pe Internet sau prin telefon, transportul fizic sau electronic al bunului achiziţionat, în funcţie de natura bunului şi plata prin forme tradiţionale de plată, de genul mandatului poştal, sau plăţii ramburs, ordinului de plată) şi despre un comerţ pur electronic (cumpărarea, respectiv vânzarea de bilete electronice prin Internet, biletele fiind de fapt un cod transmis pe adresa de email; plata se efectuează prin soluţii Internet securizate).

Diferenţe între comerţul electronic şi comerţul tradiţional - partea 2

De asemenea, printre piedici se pot număra: securitatea tranzacţiilor, acceptarea noilor modalităţi de plată lipsa încrederii şi mentalitatea utilizatorului (inclusiv confidenţialitatea datelor şi anonimatul), generalizarea infrastructurii de telecomunicaţii adecvate (lărgimea benzii), costurile investiţiei, cadrul legislativ şi normativ special şi aspectele lingvistice şi culturale.

Cel mai mare obstacol în calea dezvoltării comerţului electronic îl reprezintă, totuşi, lipsa promovării acestuia. Extrem de puţini consumatori cunosc faptul că pe Internet se pot efectua plăţi cu cardul şi încă mai puţini cunosc detaliile despre condiţiile de securitate ale acestor tipuri de tranzacţii online. În plus, românii cunosc foarte puţine lucruri despre diversele moduri de utilizare a cardului bancar. Marea parte a tranzacţiilor cu cardul (circa 90%) se rezumă la retragerea de numerar de la ATM-uri şi nicidecum la plăţi sau alte operaţiuni. Slaba promovare poate fi imputată atât băncilor, care oferă infrastructura pentru aceste plăţi, cât şi antreprenorilor din domeniului comerţului electronic. Adesea, firmele de comerţ electronic nu îşi stabilesc obiective strategice pentru anumite orizonturi de timp şi nici nu au un plan de afaceri care să vizeze promovarea instrumentelor pe care clienţii le au la dispoziţie pentru a putea cumpăra de pe Internet.

În acest context al slabei promovări trebuie menţionat că învăţământul actual din România nu ţine pasul cu tehnologia, care se dezvoltă rapid în comparaţie cu programele şcolare. În plus, terenul nu este suficient de propice dezvoltării acestui domeniu pe de-o parte din cauza faptului că nu există proiecte la nivel naţional, în special de tip guvernmanetal, care să sprijine comerţul electronic prin programe menite să dezvolte infrastructura în domeniul comunicaţiilor şi să aplice anumite măsuri fiscale în domeniu, iar pe de altă parte din cauza lipsei tradiţiei comerţului la distanţă, de tipul comenzilor prin poştă, MultiLevelMarketing, vânzările la uşă etc., care s-au dezvoltat preponderent în Vest.

Cum 46% din populaţia ţării trăieşte în mediu rural, unde calculatoarele au pătruns foarte timid, utilizarea cardului în acest mediu este aproape inexistentă, cu atât mai mult în scopul de a efectua plăţi pe Internet. Slaba dotare a populaţiei cu PC-uri sau alte mijloace de tehnică face ca piaţa comerţului electronic să fie încă slab dezvoltată.