Traduceri autorizate

Banner/link exchange

2011-02-01T23:01:00.000+02:00

Link-uri reciproce - este una dintre cele mai eficiente forme de publicitate online si nu este deloc costisitoare. Greutatea constă în a găsi site-uri cu conţinut complementar, dispuse să accepte un astfel de schimb care s-ar putea dovedi avantajos ambelor parti. Unele motoare de cautare consideră numarul de link-urile externe catre un site ca un criteriu de listare in top.

Programe de schimb de bannere – Cel mai utilizat mijloc publicitar online din Romania este schimbul de bannere in reţea. Există deja mai multe reţele pentru care se poate opta: Goldenbanners.ro sau Goldenclick.ro sunt cele mai cunoscute. Rata de expunere poate fi de la 1:1 la 1:3 - adică se oferă expunerea unui banner intr-un site din reţea in schimbul a 1, 2 sau 3 expuneri de bannere în propriul site (de la caz la caz). Evident cea mai buna rată de schimb este de 1:1 dar este foarte rar practicată, din motive comerciale. Cele mai multe reţele utilizează rata de 1:2. Pentru a obţine o mai bună vizibilitate a bannerului în reţea se pot cumpăra expuneri suplimentare.

Motoare de căutare

2011-01-30T10:44:00.000+02:00

Motoare de căutare – sunt servere care accesează Internet-ul în mod automat şi stochează intr-o baza de date titlul, cuvinte cheie şi conţinutul paginilor ce compun site-urile. În momentul în care un utilizator caută într-un motor de căutare după o anumită frază sau cuvânt, motorul de căutare se va uita în această bază de date şi în funcţie de anumite criterii de prioritate va crea o listă de rezultate pe care o va afişa sub formă de rezultat. Pentru un magazin online este foarte important să apară pe aceste liste cât mai în faţă atunci când un potenţial client apelează la un motor de căutare pentru a găsi produsele de care este interesat. Motoarele de căutare reprezinta cel mai important mijloc de promovare al unui magazin online, aproximativ 60-70% dintre vizitatori accesând site-urile de comerţ electronic dintr-un motor de căutare. Bătălia dintre magazinele online nu se duce doar la nivelul preţurilor, serviciilor oferite sau a politicilor de marketing ci şi la nivelul celor ce construiesc şi administrează site-urile, miza acestei lupte fiind o cât mai buna plasare în afişarea rezultatele în motoarele de căutare.

Exemple de motoare de cautare: google.com, yahoo.com, altavista.com, msn.com etc. Dintre acestea cel mai folosit este google.com.

Optimizarea unui site reprezintă de caţiva ani in webul internaţional cea mai bună şi eficientă cale de a-ţi promova afacerea pe internet şi tinde să devină şi în webul romanesc cea mai de încredere metodă de a te face cunoscut pe internet. Optimizarea pentru motoare de cautare reprezintă intervenţia făcută in codul sursa al paginilor ce are ca scop dezvoltarea si concentrarea cuvintelor cheie reprezentative pentru obiectul de activitate al site-ului astfel încât să primească poziţii de top în rezultatele căutărilor şi implicit mai mulţi vizitatori.

Ce rămane însă de făcut pentru cei care nu reuşesc să îşi optomizeze site-urile pentru motoarele de căutare? Răspunsul este: publicitate plătită pe motoarele de căutare. Astfel orice site poate apărea fie în fruntea listei căutarilor fie în partea dreapta a listei în prima pagină a cautării. Plata acestui tip de publicitate se face pentru fiecare accesare a site-ului care se realizează din afişarea ”împinsă” în faţă de motoarele de cautare.

Campanii de bannere

2011-01-27T23:10:00.000+02:00

Campanii de bannere – această modalitate de promovare se realizează prin cumpărarea unui spaţiu de expunere a unui banner publicitar pe alte site-uri. Bannerele publicitare pot fi privite in mod similar anunţurilor publicitare destinate mediilor de comunicare tipărite (presa cotidiană şi periodică, afişaj). Bannerul poate avea dimensiuni diferite şi poate conţine mesaj text, poze, animaţii şi chiar sunet. Alegerea unei anumite dimensiuni ale bannerului publicitar conduce la o serie de restricţii referitoare la conţinutul informaţional al bannerului. Astfel, cu cât bannerul este mai redus ca dimensiune, cu atât informaţiile care vor putea fi prezentate prin intermediul acestuia vor fi mai limitate ca şi conţinut şi chiar ca si forma de prezentare, cu cat bannerul are o dimensiune mai mare, cu atât informaţiile care vor putea fi prezentate prin intermediul acestuia vor fi mai bogate dar, in acest caz, apare problema incarcării sale odata cu pagina web care il gazduieste. Cu căt durata incărcării este mai mare, cu atăt şansele de vizualizare ale unui banner sunt mai mici.

Tipuri de bannere:

- bannere afişate astfel încât să nu încurce vizitatorul site-ului pe care sunt expuse de la accesarea conţinutului pentru care acesta a accesat site-ul

- bannere agresive care apar peste conţinutul site-ului si care te ”obligă” să le accesezi pentru a putea continua vizualizarea site-ului

- bannere de tip pop-up care apar în ferestre separate faţă de site-ul din care apar, aceasta variantă este însa mai puţin recomandată întrucât majoritatea browserelor de internet posedă funcţie de pop-up stopper care blochează apariţia acestor ferestre

Identificarea şi selectarea furnizorilor de spaţii publicitare pe web are in vedere urmatoarele elemente de referinţa: traficul generat de site-ul web vizat, structura audienţei site-ului web vizat, conţinutul site-ului web vizat, facilitaţile de urmarire si raportare a traficului oferite de site-ul web vizat. Site-urile pe care sunt expuse bannerele se aleg astfel încat categoriile de vizitatori ale acestora să concidă cu publicul ”ţinta” al campaniei de promovare.

Elementele care apar in majoritatea bannerelor publicitare difuzate pe internet sunt urmatoarele: numele organizaţiei, sloganul publicitar al acesteia, indemnul la acţiune adresat vizitatorului, un stimulent pentru acţiunea vizitatorului (o ofertă specială de preţ, un cadou oferit gratuit, etc.), principalul avantaj oferit de organizaţie, produsul sau serviciul promovat prin intermediul bannerului publicitar.

Direct e-mailing

2011-01-25T20:02:00.000+02:00

Direct e-mailing – poate fi definit drept o comunicaţie adresată personal, realizată prin intermediul serviciului de poşta electronică. Prin intermediul acestuia, un magazin online poate comunica în mod direct cu potenţialii clienţi. Această modalitate de promovare se poate realiza direct de către beneficiarul promovării, adresele de e-mail către care se trimite comunicarea fiind cele ale utilizatorilor care s-au înscris singuri în baza de date a magazinului online. Dacă se doreşte ca oferta să să fie cunoscută şi de alte persoane decât cele înscrise în baza personală de date, se poate apela la firme specializate în direct e-mailing, care posedă baze de date mult mai vaste însă această modalitate implică anumite costuri. Direct e-mail este considerat de către utilizatorii săi ca fiind o sursă importantă de informaţii referitoare la produsele şi serviciile magazinelor online. Conform unui studiu realizat de ActivMedia pe un eşantion de 2500 de cumpăratori online, 43% dintre aceştia consideră poşta electronică ca fiind un factor ”important” din punct de vedere al modului în care cumpără aceştia.

Structura unui mesaj specific "e-mailing"-ului include:

- subiectul (subject-ul) : este echivalentul unei bătai la usă: “vezi mesajul, daca te interesează continui, citeşti mesajul, dacă nu te interesează treci peste el sau il ştergi direct”; cu cât forţa de “acroşaj” a mesajului este mai puternică, cu atât şansele ca mesajul să fie citit cresc;

- mesajul: conţinutul “scrisorii” transmise consumatorului potenţial; mesajul trebuie să fie destul de scurt, destul de concentrat şi să conţină argumentele esenţiale care l-ar convinge pe clientul potenţial cel puţin să ceară informaţii despre produs, serviciu, marcă etc;

relaţiile (link-urile): sunt prezente în cadrul mesajului pentru a permite

- cititorului interesat să obţină informaţii suplimentare despre oferta primită prin e-mail.

Departamente: livrari, marketing, financiar-contabil etc.

2011-01-24T22:34:00.000+02:00

Departamentul de livrări – se ocupă de asigurarea livrărilor în bune condiţii a produsului ales, acasă la beneficiar, la client. Un alt atu al magazinelor online este această comoditate şi nevoie de timp a clienţilor. Practic, este cel mai speculat factor în decizia de cumparare, alături de preţuri, care sunt în general mai mici într-un magazin online. Livrările se pot efectua prin intermediul Poştei Române sau al nenumăratelor firme private de curierat. O altă modalitate de livrare este aceea realizată prin intermediul propriilor angajaţi, dar această modalitate este în general limitată la nivelul ariei oraşului în care magazinul îşi are sediul. Este necesară o mare atenţie la felul în care este efectuată livrarea, contactul final cu clientul putând însemna un punct în plus sau în minus. Firma de curierat trebuie aleasă cu atenţie astfel încât aceasta să fie una care îşi respectă termenul de livrare, neexistând întârzieri.

Departamentul de marketing – este necesar pentru a urmări reacţia pieţei de comerţ electronic, pentru a urmări mişcarile concurenţei, pentru a beneficia de sprijinul furnizorilor şi pentru a organiza promoţii care să propulseze numele, brandul în ochii utilizatorilor şi pentru a realiza un magazin online credibil.

Departamentul financiar-contabil - este şi acesta prezent, ca în cazul oricărei alte firme cu sediul în România.

Alături de aceste departamente principale, mai putem enumera: departamentul service, departamentul IT, departamentul grafică, departamentul aprovizionare etc.

O parte dintre aceste departamente pot să nu existe sau să fie deservite de aceeaşi echipă, în funcţie de nivelul de dezvoltare a firmei, multe dintre firmele de comerţ online din România fiind slab dezvoltate.

Organizarea unui magazin online

2011-01-23T09:04:00.000+02:00

Principalele departamente ale unui magazin online sunt următoarele :

Departamentul de vânzari – este alcatuit din consultanţi. Aceştia au rolul de a comunica cu clienţii şi de a îi îndruma în alegerea unui produs sau a altuia. În cazul în care potenţialul client alege un produs de pe site care nu se mai găseşte în stocul propriu sau al furnizorului, consultantul de vânzări îl îndreaptă pe acesta către un produs cu aproximativ aceleaşi caracteristici si preţ apropiat, dar care ase află în stoc. Consultanţii trebuie să aibă cunoştinţe tehnice despre produse şi trebuie să cunoască diferenţele dintre produsele similare.

Departamentul de legatură cu furnizorii – este acel departament care primeşte oferta şi o procesează pentru a o afişa pe site. Angajaţii acestui departament au rolul de păstra o bună informare asupra stocurilor de marfă ale furnizorilor precum şi asupra eventualelor modificări de preţuri ale acestora. Un site bine actualizat scuteşte firma de multe probleme şi complicaţii şi totodată reprezintă o formă de respect faţă de client. Un client care comandă de pe un site unul sau mai multe produse şi apoi află ca acestea nu sunt pe stoc, deşi pe site era specificat că sunt, sau află că preţurile afişate pe site s-au modificat, cu siguranţă va fi dezămagit de serviciile oferite şi pe viitor probabil va apela la un alt magazin online. Acesta este practic singurul departament care diferenţiază un magazin tradiţional, care lucrează cu stocurile proprii, de un magazin online.

Modelele comerţului electronic: B2C, C2C, C2B şi altele

2011-01-22T20:33:00.002+02:00

B2C Business-to-customer (companie-la-client) se referă la vânzarea produselor şi serviciilor pentru consum personal. Cumpărătorii sunt indivizi, familii sau alte grupuri care cumpără produsele sau serviciile pentru satisfacerea nevoilor personale. Modelul B2C este cel mai des întâlnit pe Internet, prin acest tip de comerţ se tranzacţionează o gamă diversificată de produse şi servicii. Exemple de site-uri de comerţ B2C: amazon.com, wallmart.com, emag.ro etc.

C2C Consumer-to-consumer (consumator-la-consumator) este un model de comerţ în care consumatorii vând direct altor consumatori. Din această categorie fac parte persoanele are vând case, maşini, alte bunuri, cunoştinţe, expertiză etc. Exemple de site-uri de comerţ C2C: ebay.com, okazii.ro.

C2B Consumer-to-business (consumator-la-companie) se referă la persoanele care vând produse sau servicii unor organizaţii, precum şi cei care caută vânzători, negociază cu ei şi în final are loc o tranzacţie.

Există şi alte modele mai puţin uzitate de comerţ electronic decât cele prezentate mai sus. Între acestea menţionăm: Non-business (afacerile organizaţiilor nonprofit) cu modelele sale particulare: G2C (guvern-la-cetăţean) şi G2G (guvern-la-guvern); Intra-business (afaceri intraorganizaţionale); Colaborativ, care constă în colaborarea mai multor societăţi, chiar concurente, cu scopul de a produce şi de a vinde produse şi servicii.

Modelele comerţului electronic: B2B

2011-01-22T13:23:00.000+02:00

În funcţie de natura tranzacţiilor, există o multitudine de modele ale comerţului electronic. Între acestea, putem enumera următoarele:

B2B Business-to-business (companie-la-companie) include tranzacţiile electronice între organizaţii, denumite organizaţii de tip IOS (Inter-organisational Information Systems). În prezent, B2B nu mai este folosită doar de marile organizaţii, tot mai multe întreprinderi mici şi mijlocii înţelegând beneficiile acestui model de afaceri, care le poate ajuta să fie mai eficiente şi să economisească sume importante de bani, sporindu-şi în acest fel profitul. Principalele avantaje ale modelului B2B sunt:

- accesul la noi pieţe de desfacere;

- reducerea costurilor de aprovizionare şi de administrare a stocurilor;

- obţinerea unor preţuri mai avantajoase pentru unele produse, servicii sau materii prime;

- adaptabilitate crescută la nevoile clienţilor;

- stabilirea de relaţii mai strânse atât cu furnizorii, cât şi cu clienţii.

Evolutie nr. utilizatori internet

2011-01-21T20:25:00.000+02:00

Cifra de 7 milioane de utilizatori, atinsă spre finele anului 2007 reprezintă un grad de penetrare de 31,4%. Această evoluţie a săltat România cu două poziţii, părăsind ultimul loc, într-un clasament al ratei de penetrare a Internetului în ţările membre ale Uniunii Europene. Cei 7 milioane de utilizatori de Internet din România reprezintă 2,6% din totalul utilizatorilor de Internet ai Uniunii Europene.

În acest moment, conform celor mai recente rapoarte, ultimele două poziţii sunt ocupate de Polonia şi respectiv Bulgaria. La polul opus al clasamentului se află Olanda, cu o rată de penetre de 87,8%, urmată de Suedia, fostă ocupantă a primului loc, cu 77,3% şi Portugalia, cu 73,1%. La nivelul întregii Uniuni Europene, rata medie de penetrabilitate ajunsese la 55,7%, faţă de 51,8% înregistrată la începutul aceluiaşi an(1)

Deşi România se află pe ultimele locuri între ţările Uniunii Europene din punctul de vedere al ratei de penetrare a Internetului, rata foarte mare de creştere a numărului de utilizatori ai Internetului ne dă speranţa că, în câţiva ani, putem ajunge la nivelul mediei Uniunii Europene

(1)Internet World Stats, http://www.internetworldstats.com/

Ponderea deţinerilor de domenii .ro

2011-01-20T08:09:00.003+02:00

În intervalul 2000-2007, România a înregistrat o creştere a numărului de utilizatori de Internet de 775%, clasând ţara noastră pe primul loc în cadrul ţărilor membre ale Uniunii Europene în privinţa creşterii. Din punctul de vedere al numărului de utilizatori de Internet, România se clasează pe locul 9 în Uniunea Europeană, conform Internet World Stats. Figura 3 prezintă situaţia primelor 10 ţări din Uniunea Europeană la acest capitol.

Fig. 1 Ponderea deţinerilor de domenii .ro

Sursa: www.rnc.ro (Romanian National Computer Network)

Internetul în România. Evoluţie şi statistici - partea 1

2011-01-19T22:05:00.002+02:00

În România, Internetul a apărut în anul 1993, luna februarie, moment la care fost înregistrat domeniul .ro. La numai câteva luni mai târziu, în iunie 1993, devine funcţională infrastructura de comunicaţii a Universităţii Politehnice din Bucureşti, numită RoEduNet. Acelaşi an reprezintă momentul de debut al primului operator comercial Internet, sub numele de SC EUNET SRL.

În anul 1995, în cadrul Strategiei de aderare la Uniunea Europeană, au fost trasate princiaplele priorităţi pentru dezvoltarea Societăţii informaţionale a ţării noastre. În anul 1998, se atinsese cifra de 20.000 de utilizatori aparţinând domeniului .ro. Evoluţia numărului domeniilor înregistrate în România a crescut vertiginos de la un an la altul. Astfel, numai în anul 2007, s-au înregistrat aproximativ 80,000 de domenii .ro, ajungându-se la un total de peste 250.000 de domenii înregistrate. Numărul total de domenii înregistrate în anul 2007 a fost, comparativ cu anul 2006, cu 35% mai mare. Pentru anul 2008, se estimează o creştere în acelaşi ritm alert, de aproximativ 35-40% faţă de anul precedent.

O evoluţie similară celei pe care a înregistrat-o numărul de domenii înregistrate o are şi numărul de utilizatori ai Internetului. Un raport realizat de PricewaterhouseCoopers relevă faptul că numărul de utilizatori de Internet în România, începând cu anul 2001, a crescut cu aproximativ 1 milion de utilizatori pe an. Astfel, dacă în anul 2001 existau aproximativ 1 milion de utilizatori de Internet, la sfârşitul anului 2007 erau circa 7 milioane de utilizatori.

Internet - scurt istoric - partea 2

2011-01-18T20:09:00.000+02:00

În anul 1989, Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizică Nucleară) din Geneva aduce marea schimbare, punând bazele primului prototip al World Wide Web (WWW). Soluţia acestuia se baza pe ideea de a face legatură între documente via "hypertext". Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, aşa numitele "browsere", urmăreau încă tradiţia originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos pentru utilizatori. În septembrie 1992, nu existau mai mult de 20 de webservere în întreaga lume. O schimbare majoră s-a produs în 1993 când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a lansat Mosaic Browser, bazat pe o interfaţă grafică (Windows)

Mai apoi, Internetul a continuat să se dezvolte. Curând au apărut poze, animaţii si sunete pe website-uri. Mai era un mic pas pantru a putea fi puse la dispoziţie cataloage, directoare şi formulare de comandă online. Astfel, câţiva ani mai târziu s-a nascut Comertul Electronic (E-Commerce).

Internetul - scurt istoric

2011-01-18T07:22:00.000+02:00

Infrastructura comerţului electronic – Internetul

Internetul a început să se contureze în anii 1960 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net), care era o reţea alcatuită din mai multe computere aparţinând anumitor instituţii americane. La această dată, Razboiul Rece era în plină desfăşurare. Unul dintre obiectivele ARPA era să realizeze o reţea care să reziste eventualelor atacuri asupra sistemului.

În 1973, sistemul TCP/IP este propus ca un standard pentru ARPAnet. Acest standard este însă acceptat ca protocol standard abia la data de 1 ianuarie 1983. La această dată, ARPAnet ajunsese să asigure conectarea a 500 de centre. Această dată este considerată, în special de participanţii la proiect, drept naşterea Internetului.

TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) reprezintă şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibilă compatibilitatea dintre modele diferite de computere folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS, Linux etc. În acest fel, Internetul era şi este cu adevarat o platformă-independentă.

În 1979 apare USENET, o reţea de calculatoare pentru cercetare. Conexiunea era de tip UUCP cu acces telefonic în comutaţie (dial-up), conexiune care mai este şi astăzi folosită de unele reţele de computere.

În anii 1980 şi începutul anilor 1990, când Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători, acesta arăta mult diferit decât arată astăzi. Principalele aplicaţii erau atunci E-Mail şi Newsgroups. Datorită metalimbajului foarte dificil, Internetul era folosit în acea perioada de către un mic grup de oameni din universitaţi şi institute de cercetare.

Domeniile comerţului electronic

2011-01-17T19:27:00.000+02:00

Ritmul alert de creştere a numărului de utilizatori de Internet coroborat cu creşterea numărului şi valorii tranzacţiilor efectuate on-line a generat o dezvoltare a afacerilor electronice (e-business) în diverse domenii şi împărţită pe mai multe categorii, cele mai importante fiind:

• e-commerce – comerţ electronic prin intermediul magazinelor online (www.amazon.com, ww.dell.com, www.wallmart.com, www.emag.ro, www.dol.ro). Soluţii de plată on-line (www.paypall.com, www.epayment.ro)

• e-auctions - licitaţii on-line (www.ebay.com, www.okazii.ro)

• e-banking - tranzacţii bancare online (conturi, transferuri de bani, cecuri, plăţti, consultanţă)

•e-learning - învăţământ online (www.brainbench.com, www.online-learning.com, www.cursurionline.ro)

• e-directories - cataloage virtuale (www.yahoo.com, www.dmoz.org, www.paginiaurii.ro)

• e-brokering - vânzarea şi cumpărarea de acţiuni on-line

• e-leasing - leasing on-line (www.leasing.ro)

• e-gambling - jocuri de noroc on-line (www.gamebookers.com, www.partypoker.com)

• e-working - firme virtuale

• e-mailing - poştă electronică

• e-marketing - promovarea on-line a produselor şi/sau serviciilor

Diferenţe între comerţul electronic şi comerţul tradiţional - partea 3

2011-01-16T09:55:00.003+02:00

Totuşi, atât comerţul electronic, cât şi cel tradiţional presupun parcurgerea aceloraşi etape generale: atragerea cumpărătorilor, derularea comenzii (selectarea produselor transmiterea comenzii), efectuarea plăţii, livrarea bunurilor sau serviciilor şi serviciile post-vânzare. Tabelul de mai jos prezintă succint câteva elemente care aparţin fiecăreia dintre etapele menţionate. Din acest tabel se pot desprinde atât asemănări, cât şi deosebiri între cele două tipuri de comerţ: comerţul tradiţional şi comerţul electronic.

Tabel 1: Etapele comerţului tradiţional şi ale comerţului electronic

Etapă	Comerţ tradiţional	Comerţ electronic
Atragerea cumpărătorilor	Bannere, flyere, televiziune etc.	Bannere, flyere, televiziune, bannere web, mesaje email,
Derularea comenzii	Interacţionarea fizică şi directă între vânzător şi cumpărător pentru a da comanda, crearea unui coş fizic de cumpărături, posibilitatea adăugării şi eliminării fizice unor produse din coş	Mecanisme virtuale pentru crearea comenzii, transmiterea virtuală a comenzii către comerciant, modificarea ordinului de cumpărare pe cale electronică şi constituirea unui coş de cumpărături virtual
Efectuarea plăţii	Plată cu numerar, ordine de plată, cărţi de credit, cecuri	Plată utilizând mijloace electronice şi bani virtuali
Livrarea bunurilor sau serviciilor	Livrarea în formă fizică bunurilor, care pot fi atât fizice (cărţi, produse electronice), cât şi digitale (software pe suport CD)	Livrarea electronică a bunurilor sau serviciilor (cărţi electronice, bilete de avion electronice, software, servicii de consultanţă)
Serviciile post-vânzare	Servicii post-vânzare off-line	Servicii post-vânzare off-line sau on-line, în funcţie de natura bunului sau serviciului achiziţionat în prealabil: fizic sau electronic

Sursă: exemplificare adaptată etapelor oferite de Roşca, Ion Gh., Comerţul electronic. Concepte, tehnologii şi aplicaţii, Editura Economică, Bucureşti 2004, pg. 42-43

După cum sugerează şi tabelul de mai sus, anumite elemente care aparţin comerţului tradiţional se regăsesc şi în comerţul electronic, iar anumite elemente care aparţin prin excelenţă domeniului virtual se pot regăsi secvenţial în cadrul comerţului tradiţional. Aşadar, se poate vorbi despre un comerţ tradiţional, pur fizic, despre un comerţ mixt (lansarea comenzii pe Internet sau prin telefon, transportul fizic sau electronic al bunului achiziţionat, în funcţie de natura bunului şi plata prin forme tradiţionale de plată, de genul mandatului poştal, sau plăţii ramburs, ordinului de plată) şi despre un comerţ pur electronic (cumpărarea, respectiv vânzarea de bilete electronice prin Internet, biletele fiind de fapt un cod transmis pe adresa de email; plata se efectuează prin soluţii Internet securizate).

Diferenţe între comerţul electronic şi comerţul tradiţional - partea 2

2011-01-15T21:42:00.002+02:00

De asemenea, printre piedici se pot număra: securitatea tranzacţiilor, acceptarea noilor modalităţi de plată lipsa încrederii şi mentalitatea utilizatorului (inclusiv confidenţialitatea datelor şi anonimatul), generalizarea infrastructurii de telecomunicaţii adecvate (lărgimea benzii), costurile investiţiei, cadrul legislativ şi normativ special şi aspectele lingvistice şi culturale.

Cel mai mare obstacol în calea dezvoltării comerţului electronic îl reprezintă, totuşi, lipsa promovării acestuia. Extrem de puţini consumatori cunosc faptul că pe Internet se pot efectua plăţi cu cardul şi încă mai puţini cunosc detaliile despre condiţiile de securitate ale acestor tipuri de tranzacţii online. În plus, românii cunosc foarte puţine lucruri despre diversele moduri de utilizare a cardului bancar. Marea parte a tranzacţiilor cu cardul (circa 90%) se rezumă la retragerea de numerar de la ATM-uri şi nicidecum la plăţi sau alte operaţiuni. Slaba promovare poate fi imputată atât băncilor, care oferă infrastructura pentru aceste plăţi, cât şi antreprenorilor din domeniului comerţului electronic. Adesea, firmele de comerţ electronic nu îşi stabilesc obiective strategice pentru anumite orizonturi de timp şi nici nu au un plan de afaceri care să vizeze promovarea instrumentelor pe care clienţii le au la dispoziţie pentru a putea cumpăra de pe Internet.

În acest context al slabei promovări trebuie menţionat că învăţământul actual din România nu ţine pasul cu tehnologia, care se dezvoltă rapid în comparaţie cu programele şcolare. În plus, terenul nu este suficient de propice dezvoltării acestui domeniu pe de-o parte din cauza faptului că nu există proiecte la nivel naţional, în special de tip guvernmanetal, care să sprijine comerţul electronic prin programe menite să dezvolte infrastructura în domeniul comunicaţiilor şi să aplice anumite măsuri fiscale în domeniu, iar pe de altă parte din cauza lipsei tradiţiei comerţului la distanţă, de tipul comenzilor prin poştă, MultiLevelMarketing, vânzările la uşă etc., care s-au dezvoltat preponderent în Vest.

Cum 46% din populaţia ţării trăieşte în mediu rural, unde calculatoarele au pătruns foarte timid, utilizarea cardului în acest mediu este aproape inexistentă, cu atât mai mult în scopul de a efectua plăţi pe Internet. Slaba dotare a populaţiei cu PC-uri sau alte mijloace de tehnică face ca piaţa comerţului electronic să fie încă slab dezvoltată.

Diferenţe între comerţul electronic şi comerţul tradiţional - partea 1

2011-01-15T09:14:00.000+02:00

Această din urmă definiţie relevă chiar principalele diferenţe dintre comerţul electronic şi cel tradiţional. Principalele caracteristici care îl disting pe cel dintâi de comerţul tradiţional sunt: viteza crescută de comunicare (rapiditatea) pentru toate etapele procesului comerţului şi economisirea timpului, desfăşurarea operaţiunilor în timp real, legăturile dinamice care se creează, costurile reduse ale tranzacţiilor comerţului electronic faţă de cel tradiţional (eficienţă sporită) şi înlăturarea barierelor spaţiale.

Pentru vânzător, există o simultaneitate a primirii comenzilor de la consumatori diferiţi, precum şi posibilitatea de a capacita anumite pieţe care, din cauza distanţei fizice, nu ar putea fi atrasă în comerţul tradiţional (lărgirea clientelei, inclusiv la nivel internaţional), actualizarea informaţiei în timp util şi deci construirea unei bune relaţii cu stakeholderii, creşterea vitezei de comunicare (inclusiv timpul redus între momentul angajării cheltuielii şi cel al încasării contravalorii bunurilor şi serviciilor tranzacţionate), diminuarea costurilor (erori reduse, costuri de stocare, comunicare, mesagerie reduse), automatizarea procesului de comandă, precum şi posibilitatea firmelor mici de a concura cu firmele mari.

Avantajele pentru consumator sau cumpărător constă în abundenţa de informaţii în „acelaşi loc şi în acelaşi timp” (căutare rapidă, comparare, testare on-line), libertatea de a alege din această multitudine de informaţii, timpul relativ scurt petrecut pentru cumpărături, fără deplasare şi indiferent de oră, transportul facil (electronic) în cazul produselor digitale, crearea unor comunităţi virtuale de schimb de idei, licitaţii etc.

Din punct de vedere social, avantajele comerţlui electronic sunt: reducerea traficului şi a poluării prin cumpărăturile efectuate la distanţă, preţurile mai mici decât în magazinele tradiţionale care duc la un câştig de bunăstare, accesul la produse altfel inaccesibile din motive obiective. Aşadar, comerţul electronic elimină barierele spaţiale şi eficientizează utilizarea timpului, reducând costurile. În plus, afacerile în mediul on-line, prezintă investiţii şi riscuri minime.

Există, totuşi, şi dezavantaje de ordin subiectiv care fac diferenţa între cele două tipuri de comerţ: natura relaţiilor umane, şi anume lipsa interacţiunii directe, precum şi imposibilitatea de a simţi, gusta, vedea, pipăi produsele (contactul direct), în ciuda posibilităţii testării on-line pentru multe produse sau servicii.

Definitii

2011-01-14T19:20:00.001+02:00

Tentativa de a defini comerţul electronic într-o manieră cât mai exactă nu se poate finaliza într-un rezultat concret, deoarece nu există o definiţie unanim acceptată a comerţului electronic. Aceasta variază de la o sursă la alta. Astfel, în viziunea unora dintre specialişti, comerţul electronic face referinţă la toate tranzacţiile comerciale şi financiare care se derulează pe cale electronică, incluzându-se în cadrul acestei definiţii procese precum schimbul electronic de date, transferul electronic de capital precum şi activităţile legate de cărţile de credit şi cele de debit. Această viziune este relativ sinonimă conceptului de e-business şi defineşte comerţul electronic drept procesul de vânzare/cumpărare sau schimb de produse, servicii, informaţii, utilizând o reţea de calculatoare, inclusiv Internetul. La polul opus se află teoria altor autori, care restrâng aria comerţului electronic, rezumându-se numai la vânzările cu amănuntul către consumatori, tranzacţiile efectuându-se prin intermediul Internetului. Această ultimă variantă este mai recentă decât prima (conceptul de e-business sau definiţia dintâi se dovedeşte a fi, în acest context, un termen mult mai cuprinzător, care include comerţul electronic în cea de-a doua perspectivă) şi este varianta asupra căreia se va concentra lucrarea de faţă. Sensul restrâns se referă la următoarele aspecte: furnizarea informaţiilor, produselor, serviciilor şi plăţilor utilizând linii telefonice, reţele de calculatoare sau alte mijloace electronice (perspectiva comunicaţiilor); aplicaţia tehnologică îndreptată spre automatizarea proceselor de afaceri şi a fluxului de lucru (perspectiva proceselor de afaceri); instrument de reducere a costurilor şi de creştere a calităţii bunurilor şi a vitezei de servire (perspectiva serviciilor); capacitatea de a cumpăra/vinde produse, informaţii pe Internet sau utilizând alte servicii on-line (perspectiva on-line).

Exemplificând, o posibilă definiţie a comerţului electronic este: “orice formă de tranzacţii în cadrul căreia părţile interacţionează electronic în loc de realizarea de schimburi fizice sau contact fizic direct”. Definiţia teoretică a comerţului electronic, este „o tehnologie modernă de a face afaceri, ce se adresează nevoilor organizaţiilor, comercianţilor şi consumatorilor de a reduce costurile tranzacţiilor odată cu îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor şi creşterea vitezei de livrare. Termenul poate fi folosit şi cazul utilizării reţelelor de calculatoare, pentru căutarea şi regăsirea informaţiilor pentru suportul deciziei umane sau instituţionale”

Există şi termenul de m-commerce, care face referire la comerţul electronic care foloseşte dispozitive hardware inteligente, mobile şi de mici dimensiuni (terminale de telefonie mobilă, PDA, agendă notebook) şi o reţea mobilă

Roşca, Ion Gh., Comerţul electronic. Concepte, tehnologii şi aplicaţii, Editura Economică, Bucureşti 2004, pg. 38

Prof. Vasile Baltac

Roşca, Ion Gh., Comerţul electronic. Concepte, tehnologii şi aplicaţii, Editura Economică, Bucureşti 2004, pg. 38

Introducere

2011-01-14T19:10:00.001+02:00

Ce este comerţul electronic? Diferenţe între comerţul electronic şi comerţul tradiţional.

Introducere

Dezvoltarea Internetului reprezintă un nou tip de revoluţie, generând noi moduri de desfăşurare a activităţilor economice, sociale şi de orice altă factură. În particular, lumea afacerilor a suferit schimbări majore, Internetul devenind un instrument şi un mediu absolut indispensabile pentru aceasta.

Contextul mai amplu al acestei dezvoltări îl reprezintă devoltarea noii economii, care, conform raportului OECD din anul 2000, A NewEconomy? The Changing Role of Innovation and Information Technology in Growth, este asocierea dintre creşterea sustenabilă şi non-inflaţionistă, investiţii masive în tehnologii informaţionale şi de comunicare şi restructurarea economiei.

Noua economie, la rândul său, face parte din economia şi societatea bazate pe cunoaştere, un concept mai amplu. Trecerea către economia şi societatea bazate pe cunoaştere implică dematerializarea majoră a activităţilor cu valoare adăugată şi înlocuirea uniformităţii şi omogenităţii producţiei, consumului şi guvernării de masă cu diversitate creativă şi descentralizarea responsabilităţii. Creşterea bunăstării îi influenţează pe oameni în sensul petrecerii unui timp mai îndelungat şi a alocării eforturilor către activităţi non-materiale, în condiţiile în care accesul la informaţie, materia primă principală în această nouă eră, este facil şi ieftin datorită tehnologiilor informaţionale. Reinventarea modelelor de afaceri este elementul-cadru ale dezvoltării societăţii şi economiei bazate pe cunoaştere.

Pentru organizaţiile ce aparţin erei cunoaşterii, două elemente se transpun în oportunităţi: cunoaşterea ca resursă şi factor generator de bunăstare şi Internetul, care transformă business-ul în e-business. Atât conduita afacerilor, cât şi cea a comerţului, în mod particular, sunt influenţate de dezvoltarea afacerilor electronice, în curs de globalizare. Această lucrare are drept scop evidenţierea importanţei şi a gradului dezvoltării comerţului electronic, ca ramură a noii economii, atât la nivel global, cât şi la nivelul ţării noastre.

Traduceri autorizate

2011-01-13T18:51:00.001+02:00

TRADUCERI AUTORIZATE INCEPAND DE LA 12 LEI / PAG. PRETURI TRADUCERI
Traducerile autorizate sunt acele traduceri efectuate de către un traducător autorizat de Ministerul Justiţiei. Acestea poartă ştampila şi semnatura traducătorului autorizat.
Vă recomandăm să apelaţi la traducători autorizaţi, cu atât mai mult cu cât documentele pe care doriţi să le traduceţi au conţinut juridic sau reprezintă acte oficiale, urmând a fi legalizate.
Traducerea documentelor juridice presupune atât cunoaşterea excelentă a limbii sursă şi a limbii ţintă, cât şi cunoaşterea sistemelor juridice ale ţărilor implicate. De aceste competenţe depinde calitatea traducerii documentelor juridice. Aceste traduceri trebuie tratate cu foarte multă atenţie şi acurateţe.
În ţara noastră, Ministerul Justiţiei este cel care autorizează traducătorii pentru domeniul juridic.
Dată fiind globalizarea din ce în ce mai pronunţată, schimburile internaţionale, cooperarea extinsă între diverse firme, organisme, persoane ce provin din spaţii culturale şi lingvistice diferite, nevoia de servicii de traduceri este în continuă creştere. De modul în care anumite documente şi materiale sunt traduse depinde evoluţia unor relaţii comerciale, politice, instituţionale sau chiar personale.
Autorizaţia de traducător emisă de Ministerul Justiţiei se poate obţine în două moduri : fie prin susţinerea unui examen de traducere şi retroversiune de texte în domeniul juridic, fie prin recunoaşterea unei diplome de învăţământ superior care să ateste studierea limbilor pentru care se solicită autorizarea sau a unui diplome din care să reiasă efectuarea unor studii superioare în limbile respective. Dată fiind cea de-a doua categorie, mulţi dintre traducătorii autorizaţi de Ministerul Justiţiei posedă nu numai cunoştinţe în domeniul linvigstic, ci şi o specializare suplimentară (în inginerie, ştiinţe economice, ştiinţe politice etc.).
Odată preluată o traducere, garantăm:
-   confidenţialitatea informaţiilor conţinute în materialul ce trebuie tradus, cât confidenţialitatea datelor privind clienţii noştri
-   respectarea termenului de execuţie a traducerii şi, preferabil, realizarea acesteia chiar înainte de termenul-limită, în măsura în care acest lucru este posibil
-   preţuri avantajoase

Traduceri autorizate

Banner/link exchange

Motoare de căutare

Campanii de bannere

Direct e-mailing

Departamente: livrari, marketing, financiar-contabil etc.

Organizarea unui magazin online

Modelele comerţului electronic: B2C, C2C, C2B şi altele

Modelele comerţului electronic: B2B

Evolutie nr. utilizatori internet

Ponderea deţinerilor de domenii .ro

Internetul în România. Evoluţie şi statistici - partea 1

Internet - scurt istoric - partea 2

Internetul - scurt istoric

Domeniile comerţului electronic

• e-commerce – comerţ electronic prin intermediul magazinelor online (www.amazon.com, ww.dell.com, www.wallmart.com, www.emag.ro, www.dol.ro). Soluţii de plată on-line (www.paypall.com, www.epayment.ro)

• e-auctions - licitaţii on-line (www.ebay.com, www.okazii.ro)

• e-banking - tranzacţii bancare online (conturi, transferuri de bani, cecuri, plăţti, consultanţă)

•e-learning - învăţământ online (www.brainbench.com, www.online-learning.com, www.cursurionline.ro)• e-directories - cataloage virtuale (www.yahoo.com, www.dmoz.org, www.paginiaurii.ro)

• e-brokering - vânzarea şi cumpărarea de acţiuni on-line

• e-leasing - leasing on-line (www.leasing.ro)

• e-gambling - jocuri de noroc on-line (www.gamebookers.com, www.partypoker.com)

• e-working - firme virtuale

• e-mailing - poştă electronică

• e-marketing - promovarea on-line a produselor şi/sau serviciilor

Diferenţe între comerţul electronic şi comerţul tradiţional - partea 3

Diferenţe între comerţul electronic şi comerţul tradiţional - partea 2

Diferenţe între comerţul electronic şi comerţul tradiţional - partea 1

Definitii

Introducere

Traduceri autorizate

•e-learning - învăţământ online (www.brainbench.com, www.online-learning.com, www.cursurionline.ro)

• e-directories - cataloage virtuale (www.yahoo.com, www.dmoz.org, www.paginiaurii.ro)